Caută
Noutăți

5 beneficii ale colaborării cu o firmă de project management în construcții

Proiectele de construcții sunt, în general, proiecte cu miză mare pentru toate părțile implicate. Ele nu numai că au nevoie de o supraveghere constantă pentru a preveni și soluționa eventualele probleme care pot să apară pe parcurs, dar trebuie să și mulțumească un beneficiar din ce în ce mai sofisticat, mai educat și mai pretențios.

De aceea, din ce în ce mai mulți dezvoltatori optează pentru externalizarea serviciilor de project management – către firme specializate în acest sens, care se pot asigura de optimizarea bugetelor, precum și de livrarea proiectului în timpul și la calitatea dorite.

Care sunt principalele beneficii în a lucra cu o astfel de companie? Cei de la Brisk Group ne ajută cu informații importante în acest sens:

#1. Ai un partener responsabil de proiectul tău de construcții de la schiță până la transformarea lui în realitate

Drumul de la schiță la o construcție conformă cu planul inițial este unul lung și, cu partenerii nepotriviți sau în absența unui project management cu adevărat bun, poate fi chiar anevoios. O companie specializată în servicii de project și cost management se asigură că proiectul tău devine realitate în mod eficient, controlabil, fără bătăi de cap.

Un astfel de partener se bazează pe procese bine puse la punct pentru a gestiona proiectul tău, indiferent în ce punct te-ai afla.

#2. Te asiguri că proiectul tău respectă cei mai buni parametri, din punct de vedere timp, costuri și calitate

Rolului managementului de proiect este să livreze proiectul de construcții în timpul, la costurile și calitatea agreate. Chiar dacă vezi project managementul ca pe un cost pe termen scurt, problemele și provocările pe care le poate evita acest serviciu te-ar putea costa substanțial mai mult pe termen lung, dacă ignori necesitatea unei părți care să coordoneze proiectul tău.

#3. Gestionezi activ riscurile și sesizezi din timp oportunitățile

Externalizarea project managementului mai înseamnă și o opinie avizată și obiectivă, care să îți permită să anticipezi și să gestionezi riscurile proiectului tău (de la riscuri cu utilitățile până la riscuri de vecinătate, riscuri determinate de lipsa de materiale, riscuri tehnologice, riscuri de integrare a specialităților în proiect ș.a.). De asemenea, o firmă de consultanță și project management în construcții intervine imediat acolo unde e nevoie de o supraveghere atentă pentru a duce la capăt proiectul în cei mai buni parametri.

Mai mult, există întotdeauna și oportunități care, sesizate la momentul potrivit, pot contribui la o și mai bună folosire a resurselor pe un proiect dat.

#4. Ești sigur că proiectul tău este conform cu cele mai noi standarde și norme în vigoare

Soluțiile cele mai bune presupun o conectare continuă și constantă la cele mai noi tendințe ale domeniului. Nimeni nu stăpânește mai bine ca o companie specializată – care sunt instrumentele inovatoare, standardele, certificările, dar și insighturile despre piață care să te ajute să îți eficientizezi investiția.

#5. Integrezi soluții și instrumente moderne pentru profitabilitate pe termen lung

Prin intermediul digitalizării și a noilor tehnologii pe care le aduce un partener de project management, te asiguri că ești mereu cu un pas înainte. Beneficiezi de soluții moderne, inovatoare, care să îți permită să duci la bun sfârșit proiecte de construcții complexe.

***

Brisk Group este o companie de consultanță și project management în construcții, cu birouri în Londra, București și Chișinău.

"Prin tot ceea ce facem, urmărim să dezvoltăm proiecte cu gândul la cum se va face project management mâine. Suntem mereu cu un pas înainte și atenți să inovăm în folosul clienților noștri, totul pentru ca fiecare proiect de construcții de care ne ocupăm să fie făcut în buget, la timp și la calitatea promisă.

Avem experiența, procedurile și o echipă care poate livra proiecte de orice dimensiune în toate industriile importante, de la retail la rezidențial, office, distribuție etc. Datorită expertizei noastre pe piața locală și internațională, precum și specialiștilor seniori pe care ne bazăm, livrăm în siguranță și în control deplin – orice proiect de construcții, indiferent de provocările și complexitatea acestuia."

Distribuie

Citește pe mail noutățile Wizmo!