Caută
Pentru casă

Sfaturi pentru închirierea apartamentului: Mobilat sau nemobilat?

Indiferent dacă urmează să închiriezi primul tău apartament sau pur şi simplu vrei să te muţi în alt spaţiu, va trebui să răspunzi întrebării: apartamentul să fie mobilat sau nemobilat? Știm că sunt multe de luat în considerare atunci când îţi cauţi noua locuinţă - bugetul, locaţia, utilităţile - însă îţi recomandăm să adaugi pe listă şi acest criteriu. Iată câteva sfaturi pentru a te ajuta să iei cea mai bună decizie.

Cât de mobilat va fi apartamentul?

Unele apartamente sunt amenajate doar cu piesele de mobiler de bază (pat, saltea, şifonier, mobilă de bucătărie, canapea etc.) în timp ce altele pot fi decorate complet (perdele, lămpi, covoare, decoraţiuni, electrocasnice etc.). Tocmai de aceea, asigură-te că înainte sau în timpul vizionării apartamentului poţi afla cu certitudine ce piese de mobilier şi decor vor fi incluse şi care vor fi cumpărate ulterior de proprietar. Cu cât ştii mai repede acest lucru, cu atât îţi va fi mai uşor să îţi dai seama cum îţi vei gestiona bugetul pentru achiziţionarea lucrurilor necesare.

Ce costuri adiţionale vor fi?

Când vine vorba de apartamente mobilate, trebuie să iei în considerare şi costul investiţiei proprietarului, ce poate fi adăugat la preţul chiriei lunare. De cele mai multe ori, în special în cazul locuinţelor recent renovate, acest cost se poate regăsi în suma pe care o vei plăti lunar, precum şi în avansul cerut la semnarea contractului. Compară preţul chiriei unui apartament nemobilat similar celui mobilat de care eşti interesat din cât mai multe puncte de vedere şi vezi dacă alegerea este una profitabilă pentru tine. Pe termen scurt cu siguranţă nu va fi un inconvenient, însă s-ar putea ca opţiunea de a-ţi achiziţiona singur mobilierul şi electrocasnicele să fie mai avantajoasă pe termen lung.

Iată câteva dintre principalele avantaje ale unui apartament mobilat de închiriat:

  • Te poţi muta cu uşurinţă. Dacă eşti student, dacă urmează să închiriezi o locuinţă pentru prima oară sau dacă pur şi simplu nu vrei să te complici cu investiţii pe termen lung, alegerea unui apartament mobilat îţi va uşura tranziţia incredibil de mult.
  • Poţi economisi bani. Pe termen scurt, chiar dacă poţi plăti o chirie lunară mai mare comparativ cu cea a unui apartament nemobilat, nu vei fi nevoit să investeşti bani pentru achiziţionarea propriului tău mobilier sau a electrocasnicelor. Te poţi simţi ca acasă fără a face vreun efort financiar semnificativ.

Iată și câteva dintre avantajele unui apartament nemobilat de închiriat:

  • Vei avea parte de mult mai puţine obligaţii contractuale. Cu excepţia pereţilor şi a obiectelor sanitare de care trebuie să ai în continuare grijă să nu fie deteriorate, tu vei deţine toate obiectele de mobilier din casă. Nu va trebui să mai stai cu grija că toate acestea să fie păstrate ca noi, fără a lăsa vreo zgârietură.
  • Tu alegi decorul noii tale case. Fiindcă porneşti de la zero, fără piese de mobilier, noul tău apartament este ca o pânză albă - îl poţi amenaja şi decora aşa cum ţi-ai dorit dintotdeauna!

Închirierea unui apartament (ne)mobilat depinde de nevoile tale actuale şi de stilul tău de viaţă. Dacă deja deţii propria ta mobilă şi/sau electrocasnice (sau plănuieşti să investeşti în aşa ceva) atunci vei vrea să alegi un apartament gol, nemobilat. În schimb, dacă este prima oară când închiriezi, un apartament mobilat este cu siguranţă o modalitate mai simplă pentru tine.

Succes!

Distribuie

Citește pe mail noutățile Wizmo!